Vitrectomia

Vitrectomia

Vitrectomia

Ce înseamnă modificările corpului vitros?

• Un corp vitros sănătos este curat și transparent, se pliază fără tensiune pe stratul nervos (retina). Prin modificările vitreale care necesită tratament înțelegem diferite opacifieri ale corpului vitros (de ex. sânge sau produși ai inflamației), corpi străini care pătrund în ochi, sau cicatricile conjunctivale care exercită tracțiune pe retină, eventual dezlipindu-le de baza acesteia sau care o rup.

În cazul în care nu putem preconiza resorbția opacifierii vitreale, se găsește un corp străin în ochi, sau țesutul cicatricial conjunctive îndepărtează, cutează retina, este necesară intervenția chirurgicală.

 

Ce riscuri prezintă neefectuarea operației?

• În lipsa intervenției chirurgicale, nu se poate preconiza o ameliorare a vederii. Corpii străini persistenți în ochi pot declanșa reacții grave, simptome toxice, iar în câteva luni pot cauza pierderea completă a vederii.

Cum se efectuează operația?

• Intervenția chirurgicală se efectuează sub anestezie locală sau generală (sedare, narcoză). Prin procedura locală, se anesteziază ochiul printr-o injecție administrată în vecinătatea ochiului. Operația se efectuează sub microscop. Accesul în ochi se face prin niște incizii mici, realizate cu câțiva milimetri de cornee. Prin aceste incizii mici se introduc în ochi instrumente fine, prin intermediul cărora se vor îndepărta corpul vitros, opacifierile vitreene, cicatricile conjunctive, suturi, discuri, corpi străini.

• Volumul dislocat astfel va fi înlocuit cu lichide de compoziție specială. În unele cazuri poate fi necesară îndepărtarea concomitentă a cristalinului sau de exemplu, în cazul dezlipirii de retină, efectuarea așa-numitului procedeu de refacere a concavității. În cazul în care se preconizează acest deznodământ al intervenției, veți fi informat și asupra consecințelor și a eventualelor complicații ale acestor intervenții. Pe parcursul tratamentului modificărilor retinei, poate fi necesară stabilizarea retinei cu aer, gaze speciale sau ulei de silicon. În vederea potențării efectului acestor substanțe, în perioada postoperatorie poate fi necesară o menținere precisă a corpului și a capului în diferite poziții. În măsura în care va fi necesară aceasta, după operație veți primi informații detaliate despre poziția corespunzătoare a capului. La sfârșitul operației, la nevoie, plăgile se închid cu suturi fine, care se absorb de la sine sau la un anumit timp de la intervenție se vor putea îndepărta. Dacă ochiul se umple cu ulei de silicon, ulterior va trebui îndepărtat uleiul din ochi printr-o nouă operație.

Care sunt perspectivele unei operații de succes?

• Similar diversității modificărilor corpului vitros, sunt diferite și perspectivele operației. În cazul unor hemoragii simple, la majoritatea bolnavilor se poate prevedea o ameliorare însemnată a vederii. Însă nu poate fi exclus ca, și în cazul unei operații de succes, din cauza bolii de bază să apară noi opacifieri de corp vitros. În cazul îmbolnăvirii stratului nervos, a dezlipirii de retină, rezultatele sunt mult mai nefavorabile. Însă chiar și în aceste situații se recomandă operația, fiindcă riscul Dvs. este relativ scăzut și în lipsa intervenției nu se poate aștepta o îmbunătățire a stării Dvs. de sănătate. Dacă trebuie îndepărtat din ochi un corp străin, soarta ochiului depinde de natura corpului străin, de extinderea leziunii precum și de virulența dăunătorilor introduși în ochi de către corpul străin.

La ce complicații ne putem aștepta?

• Nicio intervenție medicală nu este lipsită în totalitate de riscuri. Niciun medic nu poate garanta rata de succes a intervenției efectuate de el. Pe parcursul chirurgiei corpului vitros rareori survin complicații foarte grave. În ciuda acestui fapt, aproape în cazul fiecărei operații oftalmologice, îndeosebi în cazul intervențiilor de apertură bulbară datorită unui concurs de împrejurări nefavorabile, ele pot determina orbirea sau chiar pierderea ochiului. Din fericire asemenea complicații au loc extrem de rar. Chiar și la intervențiile efectuate cu cea mai mare precauție se pot ivi următoarele complicații, care produc o ameliorare lentă a vederii, uneori o persistare a vederii deficitare, sau rareori conduc la pierderea totală a vederii la ochiul operat.

• Pot surveni hemoragii grave în timpul intervenției sau la puțin timp după aceasta.

• Rareori apar infecții înainte, în timpul și după operație, grație măsurilor de siguranță întreprinse.

• Pe parcursul intervenției, stratul nervos excesiv de subțire se poate leza ușor. Uneori poate fi necesară incizarea stratului nervos, ca să fie îndepărtate porțiuni de cicatrici. În majoritatea cazurilor aceste rupturi, leziuni ale stratului nervos ajung să fie tratate încă pe parcursul operației. În schimb, rareori aceste leziuni în perioada postoperatorie pot cauza dezlipirea retinei sau o dezlipire repetată a ei, făcând necesară o nouă intervenție chirurgicală.

• În timpul operației sau după aceasta, cristalinul se poate opacifia (apare cataracta). Este posibilă restabilirea condițiilor optice favorabile încă din timpul operației sau la o dată ulterioară, odată cu îndepărtarea chirurgicală a cristalinului.

• Uleiul de silicon introdus în ochi pentru fixarea retinei în locul corpului vitros, în funcție de durata de staționare în ochi, poate duce de asemenea la formarea de opacifieri ale cristalinului (cataractă). O consecință tardivă a umplerii cu ulei de silicon poate fi considerată formarea de opacifieri ale cristalinului și creșterea tensiunii introculare (glaucom).

• Anestezia locală a ochiului prin injectare poate cauza crize de spasmofilie, pierderea temporară a cunoștinței. Aceste complicații sunt foarte rare. Pot apărea sufuziuni, echimoze ale pleoapelor sau ale orbitei.

La ce trebuie să fim atenți după operație?

• Informați-vă de la medicul chirurg sau de la medicul curant, care sunt cu exactitate regulile conduitei Dvs. postoperatorii. Trebuie să fiți atenți, că după operație crește timpul de reacție la diverși stimuli exteriori și că este limitată capacitatea Dvs. de circulație pe drumurile publice, apărând nesiguranța în orientare. Cât timp aveți bandaj pe ochi, respectiv capacitatea Dvs. vizuală este limitată, nu puteți conduce un autoturism, o bicicletă, nu puteți lucra pe mașini periculoase. Întrebați-l pe medicul Dvs. oftalmolog când veți putea relua activitățile amintite mai sus. Este necesar să urmăriți vindecarea postoperatorie. Întrebați când și unde va fi cazul să faceți următoarea consultație.

Servicii importante
Recepție – Centru dispecerat
Aici au loc programările consultaţiilor de specialitate, tratamente şi operaţii. Pacienții sunt acompaniați de la recepție către sala de investigații sau de intervenții chirurgicale de către o însoțitoare. Dacă pacientul solicită, atunci îi putem rezerva o cameră de hotel la preț avantajos. Cheltuielile de îngrijire medicală se vor achita la recepție, în RON sau EURO, în numerar sau cu un card bancar. Pe toată suprafața clinicii siguranţa este asigurată de un serviciu de pază și protecție de 24 ore.
Îngrijirea ambulatorie
Intervenție chirurgicală de o zi – One day surgery
Oftalmologie pediatrică
Solicită programare

O boală este mai uşor de prevenit decât de tratat
O echipă de medici din Ungaria, recunoscuţi la nivel international și aparatură ultramodernă stau la dispoziţia dvs.